AcasaFriskyAnimeCalendarFAQInregistrareConectare
Bine ati venit pe FriskyAnime.Aici va astepta diferite activitati interesante si multa prietenie.Te rugam odata ce ai intrat,fa publicitate prin metodele clasice gen Yahoo messenger,Hi5,FaceBook, si alte metode simple.Va multumim de intelegerea acordata si va dorim sedere placuta alturi de membrii nostri!!!

Distribuiti | 
 

 Acizii Nucleici

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos 
AutorMesaj
Mikiubire
Administrator
Administrator


Mesaje : 56
Data de inscriere : 09/11/2010
Varsta : 25

MesajSubiect: Acizii Nucleici    Vin Noi 19, 2010 12:47 pm

ACIZII NUCLEICI : ADN si ARN

GENETICA este o ramură a ştiinţelor biologice care studiază ereditatea si variabilitatea organismelor vii, fiind una dintre cele mai tinere ştiinţe.
Denumirea de acizi nucleici a fost introdusa de biochimistul Richard Altmann (1899), datorita combinarii selective cu coloranti bazici a acestora. Altmann folosind o metoda de preparare a nucleinii, a obtinut rezultate asemanatoare cu cele ale lui Miescher.
După provenienţa lor, respectiv după materialele din care au fost extrase, acizii nucleici erau consideraţi de două tipuri: acizi timonucleici (acizi nucleici din timus sau acizi nucleici animali) şi acizi zimonucleici (acizi nucleici din drojdie sau acizi nucleici vegetali). Întrucât s-a constatat că deosebirea dintre ei constă în natura componentului glucidic (acizii timonucleici conţin în molecula lor dezoxi-D-riboza, iar acizii zimonucleici conţin D-riboza), denumirile lor au fost înlocuite cu denumirile de acizi dezoxiribonucleici (ADN), şi acizi ribonucleici (ARN). Cercetări ulterioare au dovedit, însă, că aceste două tipuri de acizi nucleici sunt prezente în toate organismele vii, având rol important în desfăşurarea proceselor vitale normale şi patologice; acizii dezoxiribonucleici sunt substanţele de bază în aparatul genetic, care asigură ereditatea şi variabilitatea, pe când acizii ribonucleici au mai mult rol funcţional legat de sinteza proteinelor.
Cercetarile lui O. T. Avery si colaboratorilor sai, au revolutionat genetica, punând bazele geneticii moleculare. Fenomenul de transformare genetica, a evidentiat rolul ADN-ului in ereditate, confirmat in continuare de numeroase cercetari. Se poate afirma in mod indubitabil, ca pentru toate organismele vii materialul ereditar este constituit din acizi nucleici.

STRUCTURA ACIZILOR NUCLEICI

Acizii nucleici sunt substanţe chimice macromoleculare cu grad inalt de polimerizare, formate prin înlănţuirea unor molecule de nucleotide. Nucleotidele reprezintă unitatea monomerică a acizilor nucleici şi sunt compuse din: o bază azotată heterociclică, o pentoza si un radical fosforic.
- Bazele azotate - din macromolecula acizilor nucleici sunt de doua tipuri: purinice si pirimidinice:
- bazele azotate purinice - din structura acizilor nucleici sunt adenina (A) si guanina (G);
- bazele azotate pirimidinice - sunt reprezentate de timina (T), citozina (C) pentru ADN si citozina (C), uracil (U) pentru ARN.
- Pentoza - din componenta acizilor nucleici sunt dezoxiriboza (dR) pentru ADN si riboza (R) pentru ARN.
- Radicalul fosforic (P) - este acelasi pentru ambii acizi nucleici. Proportia pentru cele trei componente de structura ale acizilor nucleici (radical fosforic, pentoza si baza azotata), pentru fiecare nucleotid este de 1 : 1 : 1.
Componenta de baza a acizilor nucleici se structureaza in felul urmator:
- pentoza (dR sau R) se leaga cu o baza azotata printr-o legatura N - glucidica si formeaza nucleozidul;
- nucleozidul legat cu o molecula de acid fosforic formeaza nucleotidul,

STRUCTURA ACIDULUI DEZOXIRIBONUCLEIC (ADN)

ADN-ul reprezintă materialul genetic din care sunt alcătuite genele majorităţii organismelor şi este localizat exclusiv în cromozom. Constituie componentul chimic principal al nucleului, cantitatea de ADN din nucleul celulelor somatice, fiind constanta la indivizii aceleiasi specii. ADN este un polidezoxiribonucleotid în care gruparea 3’OH a unui dezoxiriobonucleotid este legată la gruparea 5’OH a dezoxiriobonu-cleotidului vecin printr-o legătură fosfat diesterică. Lanţul polinucleotidic este polar: prezintă două capete distincte. Capătul 3’este cel cu gruparea 3’-OH liberă. Capătul 5’este cel cu gruparea 5’-OH liberă sau fosforilată. Lanţul polinucleotidic al ADN este încărcat negativ la pH-ul fiziologic.
Dezoxiribonucleotidele - sunt alcatuite din:
- radicalul fosforic;
- dezoxiriboza;
- baze azotate - purinice: adenina (A) sau guanina (G);
- pirimidinice: timina (T) sau citozina (C).
Macromolecula de ADN se caracterizeaza printr-o structua primara, secundara si tertiara.
a) Structura primara. Reprezinta rezultatul gradului de polimerizare si ordonare a patru tipuri de nucleotide (unitatea de baza structurala - tetranucleotidul), formându-se monocatena polinucleotidica din componenta macromoleculei de ADN. Nucleotidele se cupleaza prin legaturi fosfodiesterice intre radicalul fosforic al unui nucleotid si hidroxilul de pozitie -3’ sau -5’ al nucleotidului adiacent. In acest mod se formeaza scheletul chimic pentru fiecare catena din structura ADN-ului. Prin esterificarea 3’-5’-3’-5’-3’-5’…….. etc intre nucleotidele componente ale fiecarei catene, se asigura polaritatea moleculei de ADN, polaritate importanta pentru proprietatile fizico-chimice si biospecifice ale ADN-ului.








Pozitia unui nucleotid in catena de ADN, nu impune cu necesitate in vecinatatea sa prezenta unui anumit nucleotid, pozitiile adiacente pot fi ocupate de oricare din cele patru tipuri de dezoxiribonucleotide:
...A-T-C-C-A-T-G-C-A-T-G-T-A-A-T-G-A-T…….
1 2 3 4 5 6……. n

Succesiunea aperiodica a nucleotidelor in lungul moleculei de ADN, reprezinta practic informatia genetica codificata, existând in secvente posibil de realizat, (n = numarul de nucleotide, din genomul speciei).

In aceste conditii, structura primara a ADN-ului, asigura stocarea unei cantitati inepuizabile de informatie genetica.
b) Structura secundara. Watson şi Crick au descoperit că structura secundară a ADN este un dublu helix – formată din două catene de ADN asociate prin împerecherea bazelor, iar inelele glucidice legate prin resturi de fosfat constituie scheletul extern al dublu helixului, în timp ce bazele azotate hidrofobe sunt orientate spre interior şi perpendicular pe axa helixului.

Molecula de ADN este formata din doua catene polinucleotidice, cu exceptia unor bacteriofagi la care ADN-ul este monocatenar. Monocatenele polinucleotidice, sunt legate prin punti de hidrogen intre bazele azotate pe baza de complementaritate, intre o baza purinica si una pirimidinica. Astfel intre adenina si timina se realizeaza o legatura dubla (A = T), iar intre guanina si citozina o legatura tripla (G ≡ C), de natura electrostatica.



In acest mod, structura unei catene determina cu necesitate structura celeilalte catene, fiecare din ele fiind “o copie negativa” a celeilalte catene, ambele catene fiind strict codeterminate. Complementaritatea bazelor azotate din molecula de ADN, a fost pusa in evidenta de E. Chargaff (1955). Prin analize chimice, Chargaff a gasit valori apropiate de unitate intre adenina - timina (A/T = 1) si guanina - citozina (G/C = 1). Aceste corespondente valorice sunt posibile numai in cazul complementaritatii bazelor azotate, principiu de baza in structura ADN-ului. Structura secundara, prin existenta legaturilor de hidrogen intre bazele azotate complementare, ofera ADN-ului functii biologice deosebite si anume:
- structura complementara asigura macromoleculei de ADN un mecanism de replicare semiconservativ. Adica, fiecare catena din molecula de ADN, poate servi ca matrita (tipar) pentru sinteza unei noi molecule complementare, rezultând in final molecule de ADN ce vor avea o catena veche si una nou sintetizata, conservându-se astfel fidel informatia ereditara;
- prin structura complementara se asigura ”repararea” moleculei de ADN, daca aceasta a suferit disfunctii pe parcursul procesului de sinteza;
- complementaritatea ADN-ului poate fi utilizata ca principiu, in procesele de “hibridare” ale acestuia, de la specii diferite.




c) Structura tertiara. Se refera la dispozitia spatiala a catenelor complementare din macromolecula de ADN. Modelul structurii spatiale, a fost propus in 1953 de Watson si Crick si confirmat prin cercetari “in vivo” de M. Wilkins. Conform acestui model, cele doua catene se infasoara una in jurul celeilalte si amândoua se ruleaza in jurul unui ax ipotetic central, formând o dubla spirala helicoidala coaxiala cu rotatie spre dreapta. Aceasta structura, asociata functiei majore pe care o indeplineste ADN-ul, a fost denumita “elicea vietii” (J. D. Watson), fiind considerata simbolul si esenta lumii vii.
In cadrul lantului de dublu helix al macromoleculei de ADN, bazele azotate se afla in interiorul helixului, iar gruparile fosfat spre exterior. Bazele azotate sunt situate la 3,4 Å una fata de alta, iar fiecare tur complet al elicei (pasul elicei), este format din 10 perechi de baze azotate, având astfel dimensiunea de 34 Å. Macromolecula de ADN poseda doua adâncituri externe, una mai adânca si mai larga - incizia mare si alta mai putin adânca si mai ingusta - incizia mica. Incizia mare reprezinta locul de legare al proteinelor histonice.
Structura bicatenara sub forma de dublu helix a macromoleculei de ADN, asigura o mare stabilitate fizica a acesteia, data pe verticala de legaturile fosfodiesterice intracatenare, iar pe orizontala de puntile de hidrogen intercatenare, precum si de fortele van der Waals realizate intre bazele azotate succesive. In cadrul celulei, ADN-ul este localizat in cromozomi, detinând rolul principal in ereditate. in afara de ADN cromozomal, se mai gaseste ADN si la nivelul organitelor celulare cum ar fi in plasmide unde reprezinta 1 - 3% din totalul ADN-ului celular si in mitocondriii, reprezentând circa 1% din ADN-ul celular.

TIPURI DE ADN CELULAR

Atât la procariote, cât si la eucariote, pe lânga ADN-ul nuclear (cromozomal) se mai gaseste si ADN cu localizare citoplasmatica (extranuclear).
1. ADN-ul nuclear. Este localizat in cromozomi, la nivelul fiecarei cromatide existând câte un dublu helix de ADN, care se extinde de la un capat pâna la celalalt capat al cromatidei, prin centromer. La procariote este evidentiata o corelatie directa intre cantitatea de ADN si numarul de gene. In cazul eucariotelor, datorita structurii complexe a genomului, s-a evidentiat o neconcordanta intre cantitatea de ADN nuclear si numarul genelor cu semnificatie si functie genetica. Astfel, exista tipuri diferite de ADN: ADN-ul repetitiv si ADN-ul nerepetitiv.
a) ADN-ul repetitiv - este format din secvente nucleotidice (de tip A - T sau G - C), repetate de ordinul a zecilor sau sutelor de mii intr-un lant polinucleotidic. In general aceste secvente sunt considerate lipsite de “informatie genetica”. In functie de numarul repetarilor, ADN repetitiv se clasifica in: ADN inalt repetitiv si ADN moderat repetitiv.
- ADN inalt repetitiv - reprezinta 5 - 10% din totalul ADN-ului celular, fiind reprezentat de secvente nucleotidice in medie de 1.500 pb, care se repeta intre 50.000 si 1 milion de ori.
- ADN moderat repetitiv - reprezinta 15 - 40% din totalul ADN-ului celular, cuprinzând secvente mediu repetate, intr-un numar de copii de 500 - 5.000 de ori.
b) ADN-ul nerepetitiv - este reprezentat de macromolecule cu secvente unice de nucleotide, reprezentând 30 - 80% din totalul ADN-ului celular. Secventele de ADN nerepetitiv constituie fondul de gene structurale, operatoare si reglatoare, asigurând sinteza si controlul genetic al sintezei de proteine. Functiile secventelor de ADN-nerepetitiv, s-au stabilit prin hibridarea moleculara ADN - ARN mesager. Rezultatele obtinute au condus la urmatoarele concluzii cu privire la ADN-ul repetitiv si nerepetitiv:
- cantitatea de ADN repetitiv creste pe masura ce creste cantitatea de ADN nuclear;
- cantitatea de ADN repetitiv creste si variatia lui se accentuiaza la speciile evoluate, speciile mai putin evoluate pe scara filogenetica având mai putin ADN repetitiv.
2. ADN-ul extranuclear (citoplasmatic). Atât la procariote cât si la eucariote, in afara de ADN-ul nuclear, care se gaseste la nivelul cromozomilor, se mai gaseste ADN la nivelul unor organite citoplasmatice. Astfel la procariote exista formatiuni citoplasmatice, cu replicare autonoma care detin ADN, denumite plasmide iar la eucariote ADN se intâlneste in mitocondrii, precum si in plasmidele celulelor eucariote si in cloroplaste.
a) ADN plasmidic procariot - este bicatenar de forma circulara sau liniara, replicându-se independent de cromozomul bacterian, posedând un numar variabil de secvente nucleotidice cu rol informational (gene). ADN-ul plasmidic reprezinta 1 - 3% din cantitatea totala de material genetic al bacteriei, iar continutul in baze azotate este diferit de cel cromozomal, datorita prezentei unei informatii genetice diferite.
b) ADN mitocondrial (ADN-mt) - are o structura primara si secundara asemanatoare ADN-nuclear, existând diferente care constau in distributia bazelor azotate, fiind astfel impiedicata orice hibridare intre ADN-mitocondrial si ADN-nuclear. Cantitativ ADN-mt reprezinta 1-2% din totalul ADN celular.
c) ADN plasmidic eucariot. Existenta plasmidelor in sistemele eucariote este inca controversata. Exista date certe privind existenta plasmidelor la unele specii de plante, cum ar fi Zea mays, Beta vulgaris, Vicia faba.
d) ADN-ul cloroplastic (ADN-cl). Cloroplastul este un organit caracteristic organismelor fotosintetizante. Cloroplastul detine ADN propriu, reprezentând 1 - 10% din genomul nuclear. ADN-ul cloroplastic are o compozitie specifica de nucleotide diferita de cea a ADN-ului nuclear, fiind mai bogat in baze azotate de tip adenina - timina, pe când cel nuclear este mai bogat in baze azotate de tip guanina - citozina.

In functie de structura tertiara (modelul de structura Watson-Crick), cu ajutorul difractiei cu raze X, s-a demonstrat existenta ADN-ului sub patru tipuri conformationale, notate A, B si C care se deosebesc in special printr-o serie de particularitati fizice, la care se adauga ADN-ul levogir (ADN-z), care are o rasucire a dezoxiribonucleotidelor spre stânga.
1. Conformatia de tip B. Corespunde modelului original Watson - Crick, fiind un dublu helix cu rasucire spre dreapta, ale carei catene au o polaritate opusa.
2. Conformatia de tip A. Corespunde de asemenea unui dublu helix cu orientare spre dreapta. Cercetarile au relevat ca tranzitia de la tipul B la tipul A se realizeaza “in vivo” sub actiunea unor proteine, iar “in vitro” in prezenta solventilor organici.
3. Conformatia de tip C. Este reprezentata tot de un dublu helix cu rotatie spre dreapta, dar la care fortele de “stivuire” ale bazelor azotate sunt mult diminuate, determinând distanta mai mare a pasului elicei,
4. ADN-ul levogir (ADN-z). A fost evidentiat prin utilizarea tehnicii de difractie cu raze X de mare rezolutie, având o rasucire a dezoxiribonucleotidelor spre stânga.


REPLICAREA SI BIOSINTEZA ADN-ului.

Transmiterea informatiei ereditare, consta in dublarea cantitatii de ADN, care apoi se va imparti in mod egal celulelor fiice in divizare. Dublarea cantitatii de ADN, la procariote are loc aproximativ pe toata durata ciclului celular, iar la eucariote are loc in perioada sintetica (S) a interfazei. ADN-ul nou sintetizat copiaza in mod fidel secventele de nucleotide a ADN-ului vechi. De aceea biosinteza ADN-ului se numeste replicare. Mecanismul replicarii ADN-ului poate fi inteles prin cunoasterea structurii dublu helix a macromoleculei de ADN, model propus de Watson si Crick. Conform acestui model, legaturile de hidrogen dintre cele doua catene se desfac asemanator deschiderii unui fermoar, in anumite conditii fiecare catena servind ca matrita pentru sinteza unei catene noi, complementare. Deci sinteza ADN-ului este de tip semiconservativ, fiecare macromolecula nou formata având o catena nou sintetizata si una veche, ceea ce permite o conservare perfecta a informatiei ereditare. In functie de categoria de organisme la care se desfasoara replicarea ADN-ului, sunt luate in considerare mai multe mecanisme de tip semiconservativ:
a) formarea a doua catene complementare fiecare având puncte diferite de origine in catenele vechi;
b) formarea unei furci de replicare, prin desfacerea legaturilor de hidrogen, care se va deplasa intr-o anumita directie;
c) inceperea replicarii dintr-un anumit punct cu inaintare in directii opuse (bidirectional) si formarea a doua furci de replicare. Pe fiecare catena se vor forma doua catene complementare noi. Cele doua furci de replicare inainteaza pâna intâlnesc furca de replicare vecina. Segmentul cuprins intre punctul unde a inceput replicarea si pâna unde intâlneste punctul de inceput al urmatoarei furci de replicare se numeste replicon.
Declansarea sintezei ADN-ului, necesita urmatoarele componente existente la nivel nuclear (complex de initiere):
- catena parentala de ADN (ADN matrita sau ADN initiator);
- proteinele histonice nou sintetizate;
- enzime (ADN-polimerazele; ADN-ligazele; endonucleaze; ADN-helicazele etc);
- dezoxiribonucleotidele;
- ionii de Mg++;
- existenta unui segment ribonucleotidic scurt (primer), legat prin punti de hidrogen cu catena parentala.
Desfasurarea sintezei ADN-ului, decurge intr-o anumita dispunere structurala si de timp, fiind evidentiate trei etape:
Initierea replicarii. Presupune despiralizarea ADN-ului, care poate incepe de la o extremitate, sau din oricare alt punct al moleculei.
Alungirea lantului nucleotidic. Sinteza in continuare a ADN ului, are loc prin alungirea primerului in directia 5’ - 3’, prin aditionarea pe baza de complementaritate a nucleotidelor libere din mediu, sub actiunea enzimei ADN-polimeraza.
Terminarea replicarii. Pe masura unirii fragmentelor Okazaki si a apropierii de repliconul vecin (adiacent), intervine enzima ADN-polimeraza, care elimina fragmentele de ARN de la capatul fragmentului Okazaki invecinat. Cu ajutorul unei ADN-ligaze, cele doua fragmente se unesc.
REPARAREA SI RESTAURAREA STRUCTURII ADN-ului. Pentru ca ADN-ul sa reprezinte functiile de conservare si transmitere a informatiei ereditare, in succesiunea generatiilor, trebuie sa indeplineasca conditiile:
a) replicarea sa se desfasoare corect; si b) sa se pastreze integritatea structurala si functionala a ADN-ului, asigurându-se organismului un morfotip normal.
In prezent este cunoscut ca celulele organismului poseda si functii “reparatorii”, care sa asigure integritatea structurala si functionala a ADN-ului. Leziunile existente in structura ADN-ului pot fi de tip punctiform, in care este afectata una sau un numar redus de nucleotide, fiind datorate erorile de replicare, sau pot fi modificari majore de structura si morfologie care impedica fizic desfasurarea transcriptiei, (exemplu formarea dimerilor pirimidinici necomplementari sub actiunea razelor ultraviolete). Sistemele de restaurare a structurii ADN-ului sunt de mai multe tipuri cum ar fi: sisteme de reparare directa (fotoreactivitatea la plante), sistemul de reparare prin excizie si sistemul de reparare postreplicativ.

STRUCTURA ACIDULUI RIBONUCLEIC (ARN)

Al doilea acid nucleic prezent in toate celulele este acidul ribonucleic. Este un complex macromolecular, polimeric, similar în anumite privinţe, structural şi funcţional, cu ADN-ul, alcatuit din subunitati numite nucleotide. Spre deosebire de ADN, nucleotidele ARN-ului contin riboza, fiind denumite ribonucleotide.
Ribonucleotidele, sunt alcatuite din :
- radical fosforic;
- riboza;
- baze azotate: - purinice: adenina (A) sau guanina (G);
- pirimidinice: uracilul (U) sau citozina (C).
Deci structura chimica a ARN-ului se deosebe[te de cea a ADN-ului prin aceea ca in locul dezoxiribozei se gaseste riboza, iar timina este inlocuita cu uracilul.

TIPURI DE ARN CELULAR

Dupa functiile care le indeplinesc, gradul de polimerizare, masa moleculara si dispozitia spatiala, in celulele organismelor eucariote exista trei tipuri de ARN: ARN-mesager (ARN-m); ARN-ribozomal (ARN-r) si ARN de transport (ARN-t), la care se adauga ARN-viral, la unele virusuri vegetale, animale si la bacteriofagi.
1. ARN-mesager (ARN-m). in procesul sintezei proteice, ADN-ul ca depozitar al informatiei genetice, foloseste ca intermediar ARN-ul mesager. Astfel ARN-m transporta informatia genetica a genelor, la locul de sinteza al polipeptidelor, având o structura complementara cu a secventelor de ADN-cromozomal, pe baza carora s-a format. Cu ajutorul enzimei ARN - polimeraza, care recunoaste secventele specifice din ADN, are loc procesul de sinteza a ARN-m, proces denumit transcriptie sau transcriere. Dupa traducerea mesajului genetic in secvente polipeptidice, ARN-m este degradat enzimatic cu ajutorul exonucleazelor. Durata de viata a ARN-m este 2 - 4 minute la procariote si de 3 - 12 ore la mamifere, având o capacitate de reinoire foarte rapida.
2. ARN-ribozomal (ARN-r). Reprezinta 80 - 85% din totalul ARN-ului celular, fiind localizat in masa ribozomilor care reprezinta sediul sintezei proteice, ribozomi care contin 60% ARN-ribozomal si 40% proteine. ARN-r se caracterizeaza printr-o mare heterogenitate, stabilita prin coeficientul de sedimentare si masa moleculara, având un continut mai mare de baze purinice si mai mic de baze pirimidinice. Moleculele de ARN-r prezinta zone dublu catenare, legate prin zone monocatenare, structura care este data de capacitatea acestuia de rasucire si intercatiune complementara a bazelor azotate. ARN-r este transcris de gene specifice aflate in mai multe copii.
3. ARN de transport (ARN-t). A fost descoperit in anul 1957, la inceput in celula eucariotelor, la scurt timp fiind identificat si la bacterii. Este sintetizat la nivelul ADN-ului nuclear, existând mai multe gene pentru sinteza ARN-t, remarcându-se cresterea numarului de gene implicate in sinteza ARN-t, in cursul evolutiei filogenetice a speciilor. Astfel, daca la organismele inferioare sunt doar câteva gene implicate in sinteza ARN-t, la mamifere, exista peste 40 de gene care sintetizeaza ARN-t. Dupa sinteza ARN-t, transcriptul primar astfel realizat, sufera procese de transformare si maturare, rezultând ARN-t matur care migreaza in citoplasma. La nivel citoplasmatic, indeplineste rolul de a lega in mod specific un anumit aminoacid si de a-l transporta la locul sintezei proteice.
In celulele in care au loc procese de sinteza proteica intense, numarul de molecule de ARN-t poate fi mai mare decât in celulele in care procesele de sinteza sunt mai reduse. Structura ARN-t a fost clarificata de Holley in 1965, pentru care a primit premiul Nobel in 1968. ARN-t este constituit dintr-o singura catena, cu numeroase zone pliate si alaturate pe baza de complementaritate a bazelor azotate (A - U; G - C) si cu portiuni neasociate sub forma unor bucle. Din acaeasta cauza dispozitia spatiala a moleculei de ARN-t are aspectul unei frunze de trifoi.

ARN-t prezinta patru regiuni de imperechere a bazelor azotate complementare si trei bucle care reprezinta regiuni neimperecheate. Importanta in activarea aminoacizilor prezinta urmatoarele regiuni din ARN-t:
- regiunea acceptoare - fiind la una din extremitati, la nivelul bratului liber lung, ce se termina cu o secventa de nucleotide CCA.
- regiunea de recunoastere - asigura identificarea sa de catre o enzima aminoacil - ARN-t - sintetaza, corespunzator anticodonului. Regiunea de recunoastere este alcatuita din - bucla anticodon, bucla 1 (DHU) si extremitatea libera având nucleotidele CCA.
4. ARN-viral. ARN-ul viral este singurul tip de ARN cu functie genetica de stocare si transmitere a informatiei ereditare. ARN-ul viral reprezinta miezul de acid nucleic la ribovirusurile vegetale, la unele virusuri animale si la unii bacteriofagi. ARN-ul viral poate fi de mai multe tipuri (ARN monocatenar pozitiv, negativ, dublu catenar segmentat).
Biosinteza ARN-ului. Se realizeaza enzimatic fiind necesara existenta diferitelor categorii de enzime. La procariote reactia este catalizata de catre o enzima ARN-polimeraza ADN-dependenta, denumita si transcriptaza, fiind o singura transcriptaza care sintetizeaza ARN-m, ARN-r si ARN-t. La eucariote exista trei tipuri de ARN-polimeraze denumite ARN-polimeraza I, II si III, având localizare si functii diferite.
ARN-polimeraza I, este localizata in nucleol si catalizeaza sinteza precursorului ARN-r.
ARN-polimeraza II, este localizata in nucleoplasma catalizând sinteza ARN-m primar care ulterior este supus unui proces de prelucrare, rezultând ARN-m matur.
ARN-polimeraza III, este localizata in nucleoplasma si citoplasma, cu rol in sinteza precursorilor ARN-t.

FUNCTIILE ACIZILOR NUCLEICI

1. Functiile acidului dezoxiribonucleic. ADN-ul celular indeplineste un rol esential in conservarea si transmiterea informatiei ereditare, fara de care aparitia organismelor vii nu ar fi posibila. Astfel, functiile ADN-ului sunt:
- functia autocatalitica, care reprezinta capacitatea ADN-ului de replicare semiconservativa;
- functia heterocatalitica, reprezinta capacitatea ADN-ului de a transcrie informatia genetica in forma codificata in ARN-mesager, care la rândul lui o inscrie in structurile proteice ale celulei si organismului. Aceasta functie se realizeaza datorita structurii ADN-ului. In acest mod ADN-ul detine controlul in determinismul genetic a caracterelor;
- functia de variabilitate, asigura posibilitatea de recombinare sau de mutatie a ADN-ului, ceea ce a determinat si determina in continuare suportul evolutiei speciilor, dar având ca rezultat si modificarea caracterelor in cadrul fiecarei specii sau aparitia manifestarilor patologice.


2. Functiile acizilor ribonucleici. Acizii ribonucleici indeplinesc urmatoarele functii la nivel celular:
- functia de transmitere a informatiei ereditare;
- functia de suport al sintezei proteice;
- functia de transport specific al aminoacizilor.





Sursa Referate.ro
Referat pentru Facultate!!!

_________________
RESPECTA SI VEI FI RESPECTAT!


Sus In jos
http://friskymetin2.forumz.ro
 
Acizii Nucleici
Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus 
Pagina 1 din 1

Permisiunile acestui forum:Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum
FriskyMetin2 :: ^^ALTELE^^ :: Scoala, liceu & facultate-
Mergi direct la:  
creeaza un forum | © phpBB | Forum gratuit de suport | Contact | Semnaleaza un abuz | Creeaza-ti propriul blog gratuit